Aşa se numeşte filmul pe care l-am vizionat aseară. Are punctaj bunicel pe IMDB dar …  îţi trebuie stomac să vezi filmul ăsta. Nu sunt o persoană căreia i se face silă din orice dar unele secvenţe m-au lăsat cu stomacul întors pe dos. Mă aşteptam la un simplu film de groază, în care apar personaje peste care nu ai vrea să dai noaptea, momente de suspans atunci când se deschide vreo uşă scârţâind… ştiţi şi voi, chestii obişnuite. Trebuie să mărturisesc că le-a avut pe toate şi încă ceva extra. Poate nu am mai văzut eu de mult un film de groază dar chiar m-am uitat la el printre degetele de la mâna stângă. Adică, m-a speriat de câteva ori (acum… ştiţi şi voi cum suntem noi muierile) şi chiar vroiam să renunţ la vizionarea lui. Dar l-am văzut până la capăt. Nu vă spun cum se termină… Nu ar fi corect. Dar dacă vă ţine stomacul… spuneţi-mi  şi mie părerea voastră despre el. A fost aproape la fel de bun ca filmele de groază de care îmi amintesc, cu spitale bântuite şi case posedate.

Deoarece noi nu gustăm ştirile proteviste din cauza violenţei de care dau dovadă, m-am abonat totuşi acum ceva timp la ştirile lor iar dacă îmi convine titlul deschid mail-ul. Pentru cei ce nu au urmărit ştirile lor în ultimele zile, aflaţi că un oltean a ajuns la urgenţă cu două capete de ciocan şi una bucată mâner de halbă în fund (anus suna prea pompos). Da fraţilor, român de-al nostru. După spusele omului, era constipat din cauza unor sâmburi de cireşe şi a încercat aparent să spargă sâmburii direct la locul faptei. Din radiografie reiese chiar şi poziţionarea obiectelor pentru cei care nu cred astfel de ştire protevistă.

Dar vă las să vă convingeţi singurei despre cât de … român este românul.

(şi eu care vroiam să postez câteva ciudăţenii găsite din întâmplare pe net care m-au uimit cumplit)

- Tată, cum am apărut eu pe lume?
- Măh, fiule, cred că într-o zi tot ai să afli! Păi, eu şi cu maică-ta într-o zi am intrat într-o cameră de chat a Yahoo-ului. Am aranjat apoi o întâlnire via e-mail cu maică-ta şi ne-am întâlnit într-un internet cafe virtual. Ne-am strecurat într-o camera privata, unde maică-ta a fost de acord cu un download din hard-ul meu. Imediat ce eram gata de upload, am descoperit că nici unul dintre noi nu folosise firewall-ul şi fiindcă deja era prea târziu să dăm delete, nouă luni mai târziu a apărut un mic popup binecuvântat care a ţipat din toţi rărunchii: You’ve got a m@le!

La prima vedere am zis că este vreun gay sau vreun cocalar ieşit la agăţat. Chiar vroiam să îi atrag atenţia lui Bogdan despre ce albaştrii erau pantofii şi cât de strâmţi erau pantalonii albi pe curu` individului. Apoi mi-am ridicat privirea şi am realizat că nu era decât scumpul nostru primar Măzare (ştiu exact ce am scris), care stătea drepţi în faţa camerei pentru o poză ca la carte. Părerea noastră despre acest personaj nu contează şi oricum nu cred că ar interesa pe nimeni, vreau doar să subliniez replica lui Bogdan când treceam pe lângă terasa unde se odihnea vip-ul după o zi grea la muncă: “Nu e chiar die-hard!”

De fapt, sotul meu are. Intr-un final, dupa un an de zile, conduce din nou. Avem deja o multime de planuri facute, plimbari si alte excursii catre neamuri nevizitate de mult.

Înr-o celulă erau un zoofil, un necrofil, un sadic şi un masochist.
Plictisindu-se ei, la un moment dat începe zoofilu`:
Zoofilu`: mamă, de-aş avea acuma o pisică! mamă ce i-aş face, pe toate părţile şi în toate poziţiile, până ar muri, după care aş arunca-o.
Necrofilu`: cum s-o arunci, eşti nebun? aş lua-o şi aş f**e-o, s-o simt aşa rece, până aş desfigura-o, după care aş arunca-o eu!
Sadicu`: cum s-o arunci, mă?! ce-aş da cu ea de toţi pereţii, până i-ar zbura toate maţele, etc, etc, după care, da, poţi s-o tot arunci.
Masochistu`… nimic! Cei trei stau miraţi şi aşteaptă şi varianta lui… într-un tîrziu, Masochistu`: miau!

Deoarece m-a atras titlul de pe copertă, m-am hotărât să cumpăr cartea deşi cred că fusese gratis la unul din ziarele apărute acum câteva săptămâni (unul din ziarele pe care nu l-aş cumpăra nici pentru budă). În fine, am dat 7,5 lei pe Biografii necenzurate şi am pus-o în raft după ce am răsfoit-o puţin. Aseară m-a lovit din nou pofta de citit la o ţigară în bucătărie şi evident am pus mâna pe carte. Interesant începutul aş putea spune şi chiar foarte amuzant. Un paragraf care mi-a atras atenţia despre cât de dăştepţi erau egiptenii, m-a făcut să râd … "Unii egipteni erau mai deştepţi decât alţii. Ei au inventat plasele de ţânţari, astrologia şi un calendar care nu funcţiona cu nici un chip, dat fiind că Anul nou pica mereu pe 4 iulie. Credeau că soarele se plimbă în fiecare zi în jurul Egiptului într-o barcă şi că un porc mănâncă luna o dată la fiecare două săptămâni!" Alte comentarii sunt de prisos cu privire la strămoşii omenirii.

Avem norocul (dar şi ghinionul) să locuim într-un oraş frumos. Şi cum îi stă bine unui oraş frumos unde turismul înfloreşte o dată cu venirea căldurii, se aglomerează şi se transformă încet-încet într-un coşmar de vară. Mă bucur că vine vara. Este anotimpul meu preferat. Dar de câţiva ani încoace… parcă după primele zile de căldură, aş vrea să vină din nou frigul. Şi nu pentru că mă topeşte căldura. Nicidecum chiar. Sunt genul de persoană care îşi leapădă bluza de corp de la 30 de grade Celsius în sus. Problema se pune la mişunatul prin oraş, la plimbatul pe malul mării, la statul la coadă…. E de-a dreptul îngrozitor să circuli prin oraş şi să faci jumătate de oră în 2 km. Sau să stai la o coadă interminabilă, făcut sendviş de persoane ale căror mirosuri depăşesc bunul simţ. Sunt o grămadă de lucruri care mă stresează vara dar vreau să pun ţinta pe un anumit grup: cocalarii manelişti. Nu înţeleg de ce muzica trebuie să urle în halul ăla, nu înţeleg de ce muzica aia tre` să urle, nu pot pricepe gesturile de mare găinar, pantofii cu ciocuri stil Aladin, curelele cu litere cât să vezi clar din avion al cui e el şi de unde se îmbracă. În fine, cred că această modă va ţine ceva timp având în vedere terasele pline de cocalari. Spun că va ţine ceva vreme pentru că, nenorociţii îşi aduc şi odraslele care sunt şcolite de acasă pe versuri de salam sau guţă. Rămâi trăznit când un ţânc de 3 ani, care abia leagă o propoziţie, ştie cuvânt cu cuvânt ultima melodie a lu` minune ăla. Fenomenal chiar, ta-su îl şi laudă: “ia spune puţă ce te-am învăţat! zi-o p`aia cu dragostea mea…”

Mda, asta e vara pe litoralul românesc.

Ok, a fost cutremur. So fuckin` what? Poate aţi auzit că a avut intensitatea de 5,3 grade pe scara Richter, că i-a pus pe oameni pe jar, că a avut epicentrul la 120 de km adâncime în zona Vrancea, bla-bla, bla-bla. Cred că am fi avut timp să ne salvăm vieţile dacă intensitatea i se mărea. Şi o spun eu care stau la etajul 8. Să fi văzut cum se clătina masa de sufragerie care şi aşa abia se ţine. Noi ne pregăteam să o punem de-o canastă cu Adi şi Roxana, soţul meu era în picioare lângă uşă, iar eu stăteam pe fotoliu. Ciudată senzaţie, trebuie să recunosc. Dar am rămas calmi, singurul care s-a semi-agitat a fost soţul meu care a dat fuga la copil. Copilul râdea, se trezise înainte cu câteva minute şi se juca. Apoi Roxana a zis să dăm pe ştiri. Zis şi făcut. Realitatea a fost aleasă pentru promptitudinea de care dă dovadă în cazul dezastrelor. Evident o tanti a repetat timp de 10 minute că a fost cutremur şi nu se ştie ce intensitate a avut, s-a bâlbâit de nşpe ori, după care a predat legătura unuia care (aici e amuzant), a început să ne explice că instinctul lui de jurnalist l-a făcut să pună mâna  pe telefon să încerce să sune (nu contează pe cine). Păi bine măi omule, asta ar însemna că avem toţi instinctele menţionate pentru că în secunda următoare eram toţi cu telefoanele în mână, mai puţin Adi care avea de lucru la un castron cu chipsuri. What the fuck! Pe ce criterii angajează ăştia dobitocii de apar la tv? Eu am renunţat de mult să mă mai uit la tv tocmai pentru a evita astfel de inapţi.

Partea cea mai amuzantă cred că a fost când a declarat Adi că i-ar fi părut rău să moară atât de stupid, adică mâncând chipsuri.